Wednesday, May 27, 2015

Pe vremea mea - fotojurnal


De cand sunt cu Anna la purtator, ma surprind deseori furata de peisaj, incercand sa inregistrez mental imagini, locuri, sa ii pot povesti cum arata lumea inainte de ea, in parte si pentru ca eu simt lipsa fotografiilor din copilaria mea (deh, vremurile) si ma gandesc ca ar fi haios pentru ea sa vada ce faceau mama si tata "pe vremea lor".

Mi-am dat ca tema realizarea unui fotojurnal saptamanal, sper sa ma tin, sa aiba mandra de ce rade si noi la ce sa lacrimam nostalgic peste ani. Pana atunci, cateva poze din ultima luna, sa nu uitam :)




  

Una dintre cele mai intime si caline fotografii ale noastre, ca sa nu uitam niciunul cat de "ingramaditi" in povestea noastra eram inca dinainte de a fi oficial trei. 



 Poza de inceput de luna a sasea-  cotopenita pe fantana de la Unirii. Eu si prietena mea din copilarie, gravide in acelasi timp, cum nici nu mai indrazneam sa visam. E dodoloata viata asta, zau :)



 Unul din multele cadouri primite de mini-mandra, mai mult pentru sufletul lusofil al ma-sii, o glumita pentru connaisseuri - bavetica Malandra :)





O prietena, o sora, o nasa, radem, bocim, ne emotionam si ne tinem curajul, ne iubim fetele, nici nu mai stim care cum si a cui e, una externa, una inca interna - aici la concertul taticului Annei.




 De cand am anuntat ca-s gravida, absolut, dar aaaabsolut toti cei din jurul meu si-au asumat sarcina de a ma hrani proactiv, fortat, sa nu cumva, mai stii :))  Intr-una din vizitele mele lunare la Serendipity, unde canta de obicei omul, iar am fost "ambuscata" cu "ceva bun pentru aia mica". Rasfaturi de gravida, nu ma plang, primesc :D



Unghere din Ploiesti, o casa ocupata abuziv de te miri cine, ma intreb cum arata acum cincizeci de ani, cine o fi locuit acolo.



Tuesday, May 26, 2015

Primul ajutor pentru copilul foarte mic


In cateva zile intru in trimestrul trei de sarcina si, odata cu "ultima suta de metri" a celor noua luni, simt nevoia acuta de a ma pregati nu doar cu toate acele detalii dragalase ce tin de bebeluseala (hainute, patut, etc), dar pentru eventualele si nedoritele situatii in care bebelusul meu ar putea avea nevoie urgenta de prim ajutor.

Am participat acum doua saptamani, la invitatia Anei Nicolescu de la Mamica Urbana, la o demonstratie de prim ajutor sustinut de catre Andreea Manea de la fundatia Promama, una foarte binevenita, avand in vedere ca, oricat de optimist ai fi, nimic nu te pregateste pentru imprevizibil, si aici nu ma refer la cine stie ce tragedii, ci la "simple" accidente casnice, inecatul cu lapte sau alimente, care se pot solda cu urmari foarte grave.

Va veti intreba, probabil, ce o fi atat de diferit in ceea ce priveste acordarea primului ajutor la bebelusi, dar raspunsul este evident, discutam, totusi, de o anatomie si o masa corporala diferite, reduse fata de cele ale unui adult, asadar si procedura Heimlich trebuie adaptata unui trup atat de mic.

Daca in cazul nou-nascutilor, procedura Heimlich presupune aplicarea de presiune cu doua degete pe spate, intre omoplati , alternativ cu compresia sternului tot cu doua degete, in serii de cate 5 repetari, bebelusilor de peste 6 luni li se va aplica metoda Heimlich standard , prin "imbratisare". Veti intelege mai multe daca veti cauta pe youtube, demonstratii sunt multe.





Ce este important de retinut este ca bebelusii nu au reactii "vocale" in cazul inecului sau al sufocarii, de acee e important sa reactionati rapid si, dupa trei serii de compresie si Heimlich fara rezultat, sa apelati 112, confirmand operatorului starea copilului : respira/nu respira, este constient/cianotic,reactioneaza la stimuli durerosi (ciupituri usoare) etc. In cazul inconstientei, pana la sosirea ambulantei, este necesarea aplicarea respiratiei gura la gura +nas , alternata cu compresii asupra sternului, in serii de cate 30 de compresii la o respiratie.

Daca informatiile vi se par extrem de stiintifice, ati fi trebuit sa ma vedeti luand notite frenetic, partial ingrozita de gandul ca as putea ajunge in situatia asta, partial incercand sa ma scuz pentru ca stiu ca n-as rabda si as suna la 112 imediat :D (mama panicarda, much? :D )


Evenimentul despre care va spun a fost sustinut de catre Biogenis, una din putinele banci de celule stem acreditate de catre Agenţia Naţională de Transplant (pe site-ul acestora putand , dealtfel, verifica acreditarile si certificarile bancii de celule stem cu care va aflati in discutii)  , asa ca am profitat pentru a-mi lamuri cateva dubii in ceea ce priveste recoltarea de celule stem si utilitatea acestora in cazul aparitiei unei nevoi reale in tratarea copilului meu. Recunosc ca inca analizam posibilitatea aceasta si, desi costurile nu sunt deloc mici, cand vine vorba de sanatatea copilului meu recunosc ca ma intereseaza cum si cat de eficient o voi putea ajuta pe bebe Anna, daca va fi vreodata nevoie (Doamne fereste!).

Daca aveti intrebari punctuale pentru echipa Biogenis, le puteti adresa pe site-ul lor, ce va pot spune este ce m-a interesat pe mine in mod deosebit , si anume:

- compatibilitatea intre frati este de 25% , in cazul in care se pune in discutie folosirea unuia dintre frati ca donator
- la Institutul de hematologie din Bucuresti costurile unor analize de compatibilitate adn (mama - copil, tata- copil, etc) sunt de 90eur cu trimitere de la medicul de familie
- in functie de momentul la care se folosesc celulele stem recoltate, este posibila si probabil, indraznesc sa adaug, obtinerea de celule suplimentare de la alti donatori, fiind nevoie de adaptarea la greutatea copilului, tipul de afectiune si planul de tratament, ca in oricare alt caz medical. Asta imi confirma preocuparea ca, din pacate, celulele recoltate la nastere nu vor acoperi , in multe dintre cazuri, nevoile totale de transplantare/tratament ale copilului, dar reprezinta un "punct de plecare" bun - ergo si dubiile mele.

Recunosc ca inca nu am luat o decizie in privinta bebelusului nostru, de aceea va incurajez si pe voi sa cautati a va lamuri orice dubiu inainte de a lua o hotarare ce ar putea impacta sanatatea propriului bebelus, pe mine una aceasta responsabilitate ma copleseste.

Pana atunci, accesati site-ul Biogenis, au un concurs dragut luna aceasta si puteti castiga o camera mobilata pentru bebe sau, daca doriti, inca va mai puteti inscrie la Cursul gratuit de Puericultura "Scoala mamei" pe care il sustin in week-end, taticii vor primi si atestatul acela buclucas si, daca veniti, ne vom si intalni acolo :D





Tuesday, May 19, 2015

Permis de parinte, categoria P

P de la perfect, sa ne intelegem. De cand imi butonez zilele prin blogosfera romaneasca  si nu numai mi-a fost dat sa asist , din culise, la niste mommy wars care m-au facut sa ma tem mai tare de iesitul in parc si interactionatul cu alte mamici, decat de eventualele crize de colici sau tantrumuri are produsului de conceptie. Iertati-mi ironia, dar uneori vehementa e atat de mare incat am senzatia ca bietii copii sunt niste simpli spectatori, accesorii,  in aceasta competitie in care castigatoare trebuie sa iasa acea suprema mama care sigur sigur a gasit calea mamiceniei absolute. Mnot.

Ma explic. Circula de cateva saptamani pe net un filmulet cu patru grupuri de parinti intr-un parc: aia purtareti, aia cu carucioare, mamici care alapteaza si cele care dau biberon. Se uita unii la altii cu flacarile dragonului de sub munte in priviri, sunt convinsa ca le-ati simtit si lansat si voi, hai cu sinceritatea, care mai de care judecandu-i pe ailalti care n-au avut "intelepciunea" sa aleaga calea cea buna. Enfin, la un moment dat unul din carucioare o ia la vale pe o panta, toti parintii se panicheaza si alearga sa recupereze copilul, reusesc, toata lumea e fericita la final.

Morala? Toti ne dorim ce e mai bun pentru propriul copil, facem acele alegeri pe care le consideram sanatoase si functionale pentru propriul pui, da, mai si judecam, ca te judeci si pe tine incercand sa-ti probezi propriile alegeri, dar mi se pare ca uitam ca nu exista scoala care sa te pregateasca pentru parentaj, ca suntem noi insine rezultatul propriilor experiente, influentati de mediu, comunitate, si asa mai departe.  Ce alegem sa culegem si sa aplicam din realitatea inconjuratoare, din studii, depinde foarte mult si de copilul cu care ne trezim in brate dupa marea intalnire. Stim care e calea : nastere naturala, alaptat exclusiv pana la sase luni, diversificare dupa plus lapte matern, bebelus purtat, da, cunosc, cunoastem, dar stiu ca realitatea bate filmul si ca, oricat de dornica as fi eu sa imi nasc copilul natural, asta nu se va intampla. Rastigniti-ma, ca eu nu-mi public dosarul medical pe feisbuc sa-mi justific decizia.

Am sa alaptez, am s-o port, dar avem si carucior, are copila si patut dar si un loc la noi in pat, om vedea unde ii convine sa doarma, tind sa cred ca dac-o "arde" salteaua ma-sii nu o sa iasa cu iq-ul mai mic daca doarme in propriul patut, o sti ea sa-mi spuna ce ii doreste muschiul bebelusesc. La fel si cu purtatul, eu o s-o port, dar poate, doamne fereste, prunca nu tolereaza sistemul de purtat la inceput, sunt bebelusi cu reflux, altii cu alte necazuri, iar nu cred ca ii scad sansele de admitere la facultate daca o impinge taica-sau cu caruciorul pe bulevard, o sa supravietuim.

Exista scutece textile, minunate, am sa folosesc scutece de unica folosinta, daca m-oi impiedica de vreunul textil si voi descoperi practicitatea , am sa le folosesc, pana atunci tind sa cred ca o sa fiu un fel de mama hibrid, ca tot vad ca se practica impartirea pe factiuni. Nu stiu, oameni buni, daca o sa fiu attachment parent sau ce alte categorii or mai exista, zau ca habar n-am si nici nu-mi pasa, stiu ca vreau sa o iubesc, ca o iubim deja enorm, ca vrem tot ce e mai bun pentru ea, natural, sanatos, bland, vrem sa stie ca suntem langa ea in fiecare clipa si ca vom fi acolo ca sa o intelegem si sa o ajutam, asa cum va avea ea nevoie, de la somn la alimentatie la tipul de abordare in educatia ei.

Cert e ca imi doresc - si poate aici va veti explica ironia acida din randurile de mai sus - sa ma bucur si eu de statutul de mama asa cum se va bucura si ea de cel de bebelus, sa pot socializa cu mamici in parcuri, la evenimente sau mai stiu eu pe unde fara sa ma astept la ochi dati peste cap pentru ca procedez "gresit" si nici de sfaturi gratuite nu am nevoie, dar m-ar bucura sa putem sta la povesti cu deschiderea cu care o facem atunci cand cunoastem un cetatean de alta nationalitate, cam tot aia e, respect pentru diversitate (asta daca nu cumva te vad lovindu-ti copilul , ca s-ar putea sa te atac cu lopatica de nisip a fiica-mii ) .

 Cu exceptia catorva prietene cu care rezonez si care imi sunt deja de enorm ajutor, m-am trezit ambuscata inca de la inceputul sarcinii de oferte generoase de "asa nu" si "asa da", de oameni care tin sa-mi spuna sa nu cumva sa folosesc asta sau ailalta, sa stau acasa un an sau doi si mai stiu eu ce adevaruri absolute si-a descoperit fiecare.

Realitatea e ca ma bucur ca ati descoperit ce functioneaza pentru voi ca femei, mame, pentru copiii vostri si pentru dinamica familiei voastre, dar va rog sa nu va simtiti obligati/obligate sa le spuneti si altora fara a le da sansa macar de a deschide gura in privinta propriilor copii sau de a descoperi exact cu ce au de a face. Sunt ferm convinsa ca fiecare mamica a avut cel putin un moment in care a vrut sa traga un bocet de neputinta, din te miri ce motiv, ochiul critic al comunitatii mamicesti nu ajuta, zau, iar eu simt, din pacate, nevoia de a-mi proteja dreptul la a-mi descoperi copilul si ce functioneaza mai bine pentru noi. Pana la urma, este ceea ce ne dorim toti, nu? Un bebelus fericit.