Friday, December 5, 2014

Cel mai lung an

Sunt datoare cu povestea zilei petrecute la Complexul Floare Rosie, e mult de scris si promit ca o arunc zilele astea in eter. Cumva, recunosc ca am trisat, am lasat fetele sa isi "expire" gandurile , m-au ajutat si pe mine sa inteleg ce s-a intamplat acolo, dar despre asta intr-un episod viitor.

Simt, ca in fiecare an, nevoia unui bilant, de fiecare data sperand ca balanta se va fi echilibrat. Nu stiu ce sa zic, nu sunt melodramatica, dar ultimii ani au fost cumpliti pentru mine. Sunt o optimista incurabila, sau poate puternica, sau poate doar inconstienta si capoasa, refuz sa accept prea-putinul, prea-greul, cert este ca anul asta am simtit cum oboseala isi cere tributul. Dupa sase luni de dureri fizice insuportabile, de somn aproape bolnavicios, vara asta mi-am regasit topaitul si, vai, ce-am mai topait. Durerile au revenit , din pacate, odata cu frigul asta pe care il urasc, si de data asta stiu ca nu mai pot sa ma eschivez, asa ca voi lua masuri. Mi-e teama de operatii si sper sa nu ajung acolo, nu inca, dar am nevoie de ajutor, mi-e greu si ma frustreaza cumplit.

Anul asta am pierdut prea mult. Imi pare rau, sunt convinsa ca altii au pierdut mai mult - chiar asa, care e "punctul de reper", "standardul"in suferinta?  Anul asta am descoperit ca pot manca, rade, vorbi, dansa, plangand. Am aflat ce inseamna sa plangi trei zile fara oprire, si in somn, de parca s-ar fi rupt digurile din mine, impotriva mea. Si am plans pana n-am mai avut lacrimi.

Dupa cinci ani in care nu mai schimbasem nici un cuvant cu tata, mi-amintesc duminica in care, privind marea, m-am gandit ca asta e vreme pentru inimi frante. Stupid, eram (si inca sunt) fericita. In noaptea aia l-am visat, am tipat unul la celalalt, ne-am certat, ne-am impacat.
A doua zi m-am trezit cu cantecul de mai jos in cap si apoi am primit telefonul ala:

https://www.youtube.com/watch?v=el9cknEVlc0


Mi-e inca foarte dor de el, saptamana mortii lui a fost un sketch demn de teatrul absurdului, poate am sa va povestesc candva despre gaina lesinata, ciorba cu lacrimi si sacul cu tutun. Cert e ca in august am ramas singura, singura cum fusesem, de fapt, in ultimii 13 ani, singura si doar a mea, libera sa imi compun familia asa cum stiu. Si a durut.

Am plecat din doua prietenii si am lasat prieteni sa plece, am simtit ca nu mai vreau sa lupt, sa incerc, sa nimic. Oamenii stau cat vor si cat pot, asa ca s-a facut liniste si aici.

Am muncit foarte mult anul asta, am tipat, pentru prima oara am simtit ca imi pierd controlul si ca , daca nu fac ceva pentru mine, o sa-mi creasca o cocoasa de nervi, frustrari si blazare, pentru cateva luni am simtit pe pielea mea toate trenurile profesionale in care nu m-am suit la timp, tot ce ratasem, sansa de a face ceva cu mine.

Dar am si dansat :)
Anul asta m-am indragostit. M-am rugat sa vina, l-am chemat si desenat universului sau cui o fi ascultand acolo, si a venit, iar paharul meu s-a umplut.
Am inteles ce inseamna greu si simplu, cum e cand nu mai esti incomplet, cum o dragoste te implineste, nu te ciunteste, te face sa infloresti, sa vrei mai mult de la tine, sa te iubesti , sa cresti. Si atunci a inceput binele. Tot atunci s-a tesut in jurul meu o familie care m-a adoptat, primit, hranit, iubit, simplu si fara asteptari, iar visatoarea din mine chicoteste pentru ca acum stie ca n-a visat degeaba, exista ! ;)

Mi-am regasit motivatia, am obtinut, printr-un concurs de imprejurari demn de un discurs TedEx, jobul visurilor mele si am recuperat, intr-o saptamana, o pierdere de sapte ani in materie de evolutie profesionala.  Sunt unde trebuie si e minunat, imi zbarnaie creierii zi de zi, ma agit, ma framant, fac kilometri schiopi prin birou, beau in continuare (prea) multa cafea, rad, cred, simt cum mi se expandeaza creierul si cum, in sfarsit, contribui.

Anul asta am primit si o prietena noua, la pachet cu o maimuta de 3 ani jumate care ne topeste pe toti prin rotatie si care, cel putin pe mine, ma adoarme citindu-mi povesti.

Viata e grea, dragilor, asta e adevarul. E grea si , deseori, nedreapta, complet aleatoriu, nu poti decat sa te lasi doborat sau sa dai cu capul inainte ca berbecul, sa nu accepti. Secretul, am inteles eu, e dragostea. Sa te iubesti, sa iubesti, sa fii iubit, simplu.

Daca le aveti pe astea trei aveti tot. Si-atunci aveti sa intelegi care este, de fapt, esenta vietii asteia, asa cum am inteles-o eu:sa fii fericit, infinit-hahait-cu fluturasifloricelepisoisibebelusigrasuti fericit chiar si atunci cand traiesti, paradoxal, una din cele mai mari si nebanuite dureri.

Mai 2014, ce sa-ti zic, nu-i vina ta ca ai fost de toata rusinea, stiu ca mai am de lucru, poate am si lipsit de la cateva lectii in ultimii 30 de ani, dar fii pe faza ca de-acum am de gand sa fiu integralista, putere si sanatate sa avem, sa ne bucuram de noi si sa crestem. Doleante nu mai am de la tine.

Ba nu, mint. Hai fa un efort si baga rochia aia la reduceri, sa fiu si eu fata salon de Revelion.
Hai mersibinepa.

P.S:
A,da! Si morala povestii e ca eu sunt familia mea si toti cei din inima mea, shailailai, ca facui si rime!
Sunt o romantica si acum chiar ca pa!
Va pup, lustruiti-va papucii, vine barbosu'!