Wednesday, July 30, 2014

Karma e o piţipoancă




Peisaj cu copane culte


 Sâmbătă am mers la ștrand, pentru prima oară în mulți ani, să tot fie zece, dacă nu mă înșel. Nu vă faceți griji, am mai atins apa în intervalul cu pricina, dar nu urban așa, mă înțelegeți.
   
 
 Eh, și cum ne înșirasem noi în buza ștrandului coloșa cu trei copii și acareturile aferente, s-a găsit subsemnata să își trăiască , în sfârșit, momentul de glorie pitponcească și dă-i poze pe feisbuc, copane, kindle, un tablou de cultură acvatic-estivală cum n-ați mai văzut, ba chiar s-au rupt cerurile și împărtășii și-o poză cu mine în chiloți pe feisbuc, visu-mi pițiponcesc își văzuse realitatea cu ochii,ce mai.
 
    
 Asta până au descins leș cocalaires cu cefe late, răngi și topoare în stabiliment, fugărind populația prin porumbul învecinat, de-n două minute eram cu copii, șapte genți și tensiunea-n papuci, în drum spre urbe, la adăpost.
 
    
 Concluzia mea umilă e că Murphy iar se tăvălește pe jos de râs prin Elizee, fi-i-ar țărâna pufoasă,  karma este o pițipoancă plină de aere de ștrand ilfovean, iar eu aș face bine să mă potolesc cu copanele prin social media, că mi-e că data viitoare mă vedeți culcând pănușii de porumb la pământ, fugind de soartă-mi cruntă.
 
 



No comments:

Post a Comment